Slănicul este, probabil, cel mai bine păstrat secret al județului Prahova. Situat la doar 94 km de București și 36 km de Ploiesti, Slănic Prahova pare un teritoriu desprins din romanul lui Jules Verne, Insula Misterioasă. Precum o insulă situată între binecunoscuta “autostradă” de pe Valea Prahovei și DN1A prin Cheia, Slănic Prahova este situat chiar între cele două mari căi de transport care se transformă la sfârșit de săptămână în adevarate fluvii de mașini si camioane. Contrar celor două Slănicul este liniștit, calm, natural, un loc în care timpul pare că s-a oprit în loc iar viața decurge după alte principii decât cele cotidiene.
Slănic Prahova este o stațiune balneoclimaterică cunoscută datorită minei de sare transformată în sanatoriu pentru tratarea bolilor pulmonare și a lacurilor sărate care au o salinitate de 130- 260 g/l, cu o cantitate însemnată de nămol saturat, recomandat pentru calitățile sale terapeutice mai cu seamă în afecțiunile ginecologice.

Trasee turistice
Dacă doriți să faceți câteva plimbări prin natură, vă puteți alege ca destinație izvoarele cu ape sulfatate, calcice, cloro-sodice aflate în apropierea orașului, la 30 de minute de mers pe jos: Fântâna Rece-Sub cetate, Fântâna lui Dușman, Fântâna Gogon.
Din Slănic puteți pleca pe un traseu spre localitatea Crasna, unde puteți vizita Mănăstirea Crasna. Parcurgerea acestui traseu poate dura între 2,5 ore și 3 ore și trece prin Groșani, satul Schiulești și Valea Crasnei, iar la întoarcere puteți să mergeți și pe drumul forestier spre Măneciu Ungureni.
Orașul Slănic se află în vecinătatea Munților Teleajenului, cei mai apropiați din această grupă fiind Munții Grohotiș, la care se poate ajunge pe mai multe trasee marcate, în intervale cuprinse între 3 și 5 ore:

• Slănic – Vf. Gorganul Mic – Vf. Mare Bechet – Vf. Poiana Lungă – Saua Cordun – Valea Crasnei – Schiulești – Slănic
• Slănic – Ștefești – Valea Vărbilăului – Pârâul Bradului – Șaua Cordun – Vf. Trifoiu – Valea Crasnei – Schiulești – Slănic
• Slănic – Ștefești – Valea Vărbilăului – Vf. Păltineț – Culmea Măciuca – Bertea – Ștefești – Slănic
• Slănic – Vf. Radila Mare – Vf. Ulița – Vf. Grohotiș – Vf. Bobu Mare – Vf. Bobu Mic – Stâna din Babeș – Cheia

Salina Unirea din Slănic este considerată cea mai mare salină din Europa. Salina a început sa fie exploatata în 1689, iar astazi are 15 camere în forma de trapez, cu baza de 32 de metri și înălțimea de 45 de metri. Suprafața totală a minei este de 78.000 de metri pătrați, iar volumul excavat este de aproape 3 milioane metri cubi de sare. În jurul pilonului uriaș care susține mina există statuile lui Mihai Eminescu, Decebal si Traian (sculptate în sare), precum și basoreliefurile lui Mihai Viteazul. Salina poate fi vizitată în fiecare zi de marți până duminică, între orele 09:00 si 15:00 (ultima coborâre). Taxa de intrare este de 14 lei/adulți și de 7 lei/elevi și studenți.

Lacurile cu o concentraţie mare de sare (Baia Baciului, Baia Roşie, Baia Porcilor, Lacul Verde) sunt folosite pentru tratarea unor boli reumatismale degenerative şi diartritice, stări post traumatismale, boli ale sistemului nervos periferic, boli ginecologice, respiratorii, dermatologice şi vasculare.
Totodată nămolul de la Baia Porcilor este un foarte bun tratament pentru îngrijirea tenului rezultatul fiind o piele de o suplețe și o finețe deosebită.

Piatra Verde este muntele pe care este așezat Slănicul, un tuf vulcanic, o rocă formată prin acumularea și consolidarea cenușii provenite din erupțiile vulcanice. În contact cu aerul și precipitațiile, culoarea rocii devine verde – maronie, de unde și numele formațiunii. Roca aceasta are capacitatea de a reține cationii din mediul înconjurător. Adica vindecă natura dupa ce aceasta a fost agresată de o explozie nucleară.Din acest motiv microclimatul zonei Slănicului beneficiază de un aer cu o puritate de excepție. Roca de acest tip a fost folosită la Cernobîl pentru ameliorarea consecințelor asupra mediului și a populației. Terenurile agricole și pașunile au fost acoperite cu praf obținut din acest tip de tuf pentru a elimina ionii radioactivi din sol. În hrana animalelor a fost introdus acelasi praf pentru a elimina efectele nocive ale alimentației cu alimente contaminate. Scene din filmul “Haiducii lui Șapte Cai” cu Florin Piersic au fost filmate aici.

Muzeul de Sare este amenajat în Casa Cămărășiei din Slănic Prahova, o clădire monument istoric, care a fost construită la începutul secolului XVIII. Pe vremuri era reședința funcționarului care se ocupa cu strângerea taxelor pe sare, de la curtea domnească. În interiorul său sunt expuse documentele care atestă istoria salinei de la Slănic, unelte și utilaje vechi folosite la extragerea sării, cristale de sare, flora și fauna din zonă. Casa Cămărășiei este declarată monument istoric.

Mânăstirea Crasna a fost construită în pădure, lângă pârâul Crasna, la baza muntelui Ursoaia la circa 15 km de Slănic Prahova. Pe locul mânăstirii fusese anterior un schit de călugari și o biserică de lemn (așa cum arată prima atestare documentară, de prin 1745).

Manastirea Zamfira este situata in lunca din stanga raului Teleajan, pe soseaua paralela cu Drumul National 1A, la aproximativ 15 kilometri de orasul Ploiesti.
Manastirea Zamfira a fost construita in timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, intre anii 1721-1743, la initiativa Zamfirei Apostoli, vaduva bogatului comerciant Manoil Apostoli.
Pictura bisericii celei mari, din cadrul Manastirii Zamfira, a fost efectuata intre anii 1856-1857, de catre pictorul Nicolae Grigorescu, care avea atunci in jur de 18-19 ani.
Manastirea Zamfira - singura lucrare "in fresca" a lui Nicolae Grigorescu.
Importanta artistica a acestei manastiri consta in pictura sa pentru ca ea este prima biserica pictata in intregime de marele pictor Nicolae Grigorescu.
Mai mult aceasta pictura poate fi considerata ca unicat, pentru ca ea este singura executata in "fresca" de Nicolae Grigorescu.

Castrul Roman
Fortificația de lemn și pământ a fost construită de către soldații romani în timpul campaniilor împăratului Traian care au dus la cucerirea Regatului Dac, între anii 101 și 106. Aceasta pare să fi durat doar pe timpul domniei împăratului Traian întrucât, în cursul conflictelor cu sarmații de la începutul domniei împăratului Hadrian (117–118), armata romană s-a retras din spațiul actual al Munteniei. Astfel castrele de la Drajna, Mălăiești, Târgșor, precum și altele de pe teritoriul provinciei nou create au fost abandonate.